Profesor pentru învățământ primar, titular la Școala Gimnazială Nr. 117 din București, sector 6, director adjunct al acestei unități de învățământ, mentor și îndrumător de practică pedagogică pentru studenții Universității Dimitrie Cantemir, Universității Spiru Haret și Universității din București, Direcția ID-IFR, CREDIS, este preocupată de formarea și dezvoltarea carierei profesionale a cadrelor didactice, continuând să se perfecționeze ea însăși prin absolvirea Programului de Master Mentorat în Educație al Universității din București.
Este lector la Direcția ID-IFR, CREDIS, coordonând practica pedagogică pentru învățământ primar, a studenților de anul I, precum și practica de specialitate și practica profesională pentru masteranzii de anul II, ai Programului de Master Management educațional. În cadrul acestor programe de studii universitare, s-a preocupat de transmiterea unei bune înțelegeri a noțiunilor de practică pedagogică, prin susținerea unor seminarii interactive și a unor activități metodice, cu prezență fizică, pentru a fi aproape de oameni și de nevoile lor de formare, ca profesioniști.
Este membru în corpul național al profesorilor mentori în învățământul preuniversitar, în corpul național al formatorilor în domeniul mentoratului de carieră didactică, expert formator mentorat didactic preuniversitar în cadrul proiectului PROF – Profesionalizarea carierei didactice și formator a 3 serii de PROF III – Management educațional în context mentoral și 2 serii de PROF IV – Coaching în procesul de predare-învățare-evaluare în context blended-learning
Pune accent pe importanța muncii sale, aceea de a coordona activitatea de formare continuă, ca inspector școlar pentru dezvoltarea resursei umane I.S.J. ILFOV, și pe scopul declarat de a obține rezultate măsurabile: o resursă umană bine pregătită, dornică să răspundă transformărilor care se întrezăresc în sistemul de învățământ.