În atenția cadrelor didactice din unitățile de învățământ preuniversitar
Casa Corpului Didactic Ilfov organizează selecția formatorilor colaboratori și a programelor de formare continuă pentru includerea în Oferta de programe de formare continuă pentru anul școlar 2026 – 2027
Casa Corpului Didactic Ilfov elaborează la începutul fiecărui an școlar și supune avizării Ministerului Educației și Cercetării – Oferta de programe de formare continuă.
În vederea realizării unei oferte de programe de formare continue cât mai diversificate și adaptate nevoilor de formare ale cadrelor didactice, lansăm un apel de selecție pentru selecția formatorilor colaboratori și a programelor de formare care să fie incluse în Oferta de programe de formare continuă pe anul școlar 2026-2027.
Pentru a putea propune un program de formare continuă, cadrul didactic propunător trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
- studii universitare cu diplomă de licenţă şi/sau master;
- cel puţin gradul didactic II în învăţământ/titlul ştiinţific de doctor în disciplina predate (în situații cu referințe deosebite, se poate propune si cu gradul definitivat)
- deţine competenţe în domeniul tematic al programului de formare;
- deţine un certificat de formator (sau formator de formatori) recunoscut de Ministerul Educaţiei și Cercetării.
Programul de formare propus poate să aibă 25 sau 50 de ore, iar forma de organizare poate fi:
- față-în-față
- blended-learning (minim 60% activități de formare față-în-față, maxim 40% activități de formare on-line asincron)
- on-line (minim 60% activități de formare on-line sincron, maxim 40% activități de formare on-line asincron).
Domeniile prioritare pentru care sunt necesare programe de formare:
1. Abilitare curriculară/proiectare curriculară
2. Strategii didactice de predare – învăţare – evaluare
3. Managementul clasei de elevi
4. Consiliere şi orientare şcolară şi în domeniul carierei
5. Competenţe TIC/digitale/Nanotehnologii
6. Educaţia copiilor cu CES
7. Educaţia copiilor şi tinerilor cu aptitudini înalte
8. Egalitate de şanse şi gen
9. Educaţie nonformală, extraşcolară şi informală
10. Reziliență școlară
11.Violență școlară/bullying/ Reducerea consumului de droguri/Combaterea radicalismului
12.Noile educații
12.1. Dezvoltare durabilă şi provocările globalizării
12.2. Educaţie antreprenorială
12.3. Educaţie pentru mediu
12.4. Educaţie pentru sănătate/ Educație pentru acordarea primului ajutor
12.5. Educaţie interculturală, multiculturală și plurilingvism
12.6. Educaţie pentru cetăţenie democratică
12.7. Educaţie pentru drepturile copilului
12.8. Educaţie pentru drepturile omului
12.9. Educație pentru tranziție verde
12.10. Educație parentală/parenting
12.11. Educație financiară
13. Managementul calității educației
14. Management educational strategic
15. Management și consiliere pentru cariera didactică
16. Altele (se precizează explicit domeniul tematic)
Documente pentru înscriere:
- Cererea de înscriere
- Declarația de disponibilitate
- Descrierea programului de formare, conform modelului din anexă, în format editabil.
- Declarația de autenticitate
- Descrierea unei sesiuni de formare
- Curriculum Vitae al profesorului propunător
- Anexe CVUn singur fișier pdf. în care să fie scanate următoarele documente:
- Carte de identitate
- Certificat formator
- Certificat grad didactic sau diplomă de doctor
- Documente care să ateste experiența ca formator (dacă există) și referințe în domeniul tematic propus
Înscrierile se realizează accesând link-ul de mai jos: https://forms.gle/ZPUiwGr3u4roourk9
Pentru completarea formularelor și a documentelor de inscriere accesați link-ul următor:
https://drive.google.com/drive/folders/1Y2IoOr46tzruQKxk-TiTxija6JCtXzuq?usp=sharing
Propunerile de programe de formare continuă vor fi încărcate la adresa: https://forms.gle/ZPUiwGr3u4roourk9 ,
până în data de 18 septembrie 2026, ora 16.00.
Pentru informații suplimentare puteți contacta profesorii metodiști de la CCD Ilfov:
Prof. metodist Marius Ovidiu Sebe (0723 371 850)
Așteptăm cu mult interes propunerile dumneavoastră!
Director CCD Ilfov,
Prof. Mariana Marcela Liscan
